Adresa: B-dul Muncii, Nr. 103-105, Cluj-Napoca
Tel: 0264-401602

Mecanică Fină și Nanotehnologii

Mecanică Fină și Nanotehnologii
 

Realizări ale studenților



 



 
Programul de licență: Mecanică Fină și Nanotehnologii

Domeniulde studii universitare: Inginerie Mecanică

Durata: 4 ani (8 semestre)       

Numar de credite: 240 credite ECTS

Misiunea programului de studiu Mecanică Fină și Nanotehnologii este de a pregăti specialiști cu competențe în proiectarea, dezvoltarea și exploatarea de produse complexe din domeniul mecanicii fine și respectiv din domeniul nanotehnologiilor.

În elaborarea Planului de Învățământ (vezi planul de învățământ) s-au avut în vedere următoarele principii:
– dezvoltarea unui set de competențe ce asigură absolvenților inserția rapidă în piața muncii din țară și/sau din străinătate;
– asigurarea cunoștințelor și deprinderilor necesare competențelor identificate;
– asigurarea calității proceselor și rezultatelor formative, în condițiile respectării legislației, normativelor și standardelor naționale actuale;
– compatibilitatea planului de învățământ cu cele similare, existente pe plan internațional;
– valorificarea resurselor (umane, materiale, informaționale, metodice) existente în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în sensul dezvoltării laturii formative, pentru formarea de specialiști capabili să dezvolte produse cu un înalt caracter interdisciplinar pentru piața din România;

Competențele pe care le formează acest program de studiu sunt:
a) Capacitatea de a dezvolta produse prin integrarea principiilor sociale, economice, tehnice și științifice în concordanță cu păstrarea calității mediului;
b) Aptitudini, deprinderi și abilități pentru:
– organizarea și managementul proiectării;
– folosirea tehnologiilor moderne de proiectare, proiectare asistată, utilizarea de softuri comerciale;
– optimizarea produselor existente, a proprietăților tehnice și estetice;
– proiectarea funcțională și constructivă a produselor;
– dezvoltarea de produse respectând principiile dezvoltării durabile;
– promovarea de produse la nivelul comunităților;
– dezvoltarea de produse funcție de cerințele impuse de client;
– lucrul în echipă, proiectarea bazată pe rezolvarea de probleme.
În prezent, absolvenții programului de licență Mecanică Fină și Nanotehnologii au posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele în domeniu, prin programele de masterat: Ingineria sistemelor mecatronice, Ingineria de precizie și mangementul calitatii etc.

Disciplinele din Planul de Învățământ al programului de studii de licență Mecanică Fină și Nanotehnologii sunt grupate într-o succesiune logică, ce ține seama de cunoștințele anterioare ale studenților. Aceste discipline sunt grupate in:
a) discipline fundamentale, corespunzătoare domeniului fundamental Științe Inginerești, menite să ofere cunoștințele de bază necesare înțelegerii proceselor și sistemelor specifice;
b)discipline de domeniu, ce vizează formarea în domeniul Inginerie mecanica, a absolvenților ciclului de licență, cu orientare  interdisciplinară în dezvoltarea de produse cu un înalt grad de tehnicitate;
c) discipline de specialitate, care asigură competențele necesare dezvoltării de produse de la cerințele impuse acestora până la faza de prototip;
d) discipline complementare ce vin să completeze profilul intelectual al absolventului;
e) discipline facultative care urmăresc lărgirea orizontului de cunoaștere și de cultură generală precum și completarea competențelor în domeniul tehnologiilor informatice și ale specializării de licență.

Burse: Se ofera burse de studiu.

Finalizarea studiilor: Studiile universitare de licență se încheie cu susținerea unei lucrări de licență. Lucrarea de dizertație trebuie să includă contribuții originale ale autorului de minim 30% din volumul lucrării, obținute în perioada studiilor universitare de licență.

Perspective după finalizarea studiilor: O parte din cercetările cuprinse în temele de licență vor putea fi continuate în cicluri superiore de studii, cel de masterat și apoi doctorat. În cadrul Departamentului de Mecatronică și Dinamica Mașinilor își desfășoară activitatea 6 conducători de doctorat. Absolvenții acestui program de studii au numeroase posibilități de angajare în departamentele de profil ale companiilor naționale și multinaționale, în firmele mici și mijlocii sau pot să își dezvolte propriile firme de proiectare, producție sau consultanță în domeniul inginerii mecanice.


vezi și planurile de învățământ pentru această specializare.


Pentru mai multe informații despre specializarea de Mecanică Fină și Nanotehnologii puteți accesa și pagina Departamentului de Mecatronică și Dinamica Mașinilor