Mecatronică
Realizări ale studenților
Olimpiada Nationala de Mecatronica – 2019
Cluj-Napoca, 21-24 Mai 2019 – http://zem.utcluj.ro
Pentru mai multe informatii despre eveniment vizitati pagina Zilele Educatiei Mecatronice – 2019
Programul de licență: Mecatronică
Domeniul de studii universitare: Mecatronică și Robotică
Durata: 4 ani (8 semestre)
Numar de credite: 240 credite ECTS
Descrierea programului:
Principalul obiectiv al programului de studii MECATRONICĂ este pregătirea interdisciplinară a viitorilor ingineri în domeniul mecatronicii. Mecatronica este un domeniu transdisciplinar al ingineriei, care se bazează pe disciplinele clasice: ingineria mecanică, ingineria electrică și știința calculatoarelor. Exemplele de produse mecatronice includ roboții, mașinile-unelte cu comandă numerică, tehnica de calcul, automobilul modern, tehnica de telecomunicații, aparatura de cercetare, aparatura biomedicală, aparatura electrocasnică etc. Mecatronica este tehnologia mecanică cerută de societatea informațională. Mecatronica se diferențiază net de tehnologia tradițională, unde elementele de bază sunt materialul și energia. În mecatronică, acestor două elemente li se adaugă informația. Sistemele mecatronice sunt caracterizate de faptul că stochează, procesează și analizează semnalele obținute și execută sarcini adecvate. Scopul este de a extinde și de a completa sistemele mecanice cu senzori și microprocesoare pentru a crea produse moderne, fiabile și inteligente. Metodele de a integra aceste componente reies din teoria sistemelor, control și tehnologia informațiilor. Disciplinele studiate în program (vezi planul de învățământ), sunt similare celor studiate în cadrul programelor similare din străinătate.
Competențele dobândite vizează:
– aplicarea cunoștințelor fundamentale de cultură tehnică generală și de specialitate pentru rezolvarea problemelor tehnice specifice domeniului mecatronică și robotică prin utilizarea principiilor moderne de concepție și exploatare a componentelor mecanice, pneumatice, hidraulice, optice, electrice, software, ansamblurilor parțial tipizate, senzorilor etc.;
– proiectarea și realizarea subsistemelor și componentelor mecanice, electronice, optice, alegere și adaptare senzori și elemente de acționare, analiza, modelarea, identificarea și sinteza subsistemelor de control, achiziția, prelucrarea și interpretarea datelor obținute, evaluarea performanțelor, proiectarea experimentelor și optimizarea performanțelor ansamblului;
– asumarea rolului în echipă, a lucrului în echipă, planificare și organizare, analiză și rezolvare de probleme, abilități de comunicare profesională atât pe orizontală cât și pe verticală, etc.;
– identificarea nevoii de formare continuă prin utilizarea eficientă a surselor informaționale, resurselor de comunicare și formare profesională asistată, modelarea, simularea, proiectarea conceptuală și programarea sistemelor mecatronice, integrarea modelelor prin configurarea relațiilor dintre acestea în scopul obținerii modelului integrat/global al unui sistem mecatronic, dezvoltarea aplicațiilor cu microcontrolere, proiectarea unui sistem de culegere a datelor, utilizarea senzorilor, dezvoltarea aplicațiilor cu automate programabile (PLC-uri).
Vor fi dezvoltate abilități în: calculul, analiza și prelucrarea datelor, utilizarea și exploatarea programelor software, proiectarea și simularea sistemelor mecatronice, dezvoltarea de produse mecatronice, abilități privind dezvoltarea și/sau conducerea unei firme în domeniul mecatronicii, abilități de comunicare, inter-relaționare, cooperare, colaborare.
Burse: Se oferă burse de studiu.
Finalizarea studiilor: Studiile universitare de licență se încheie cu susținerea unei lucrări de licență. Lucrarea de dizertație trebuie să includă contribuții originale ale autorului de minim 30% din volumul lucrării, obținute în perioada studiilor universitare de licență.
Perspective după finalizarea studiilor:
O parte din cercetările cuprinse în temele de licență vor putea fi continuate în cicluri superioare de studii, cel de masterat și apoi doctorat. Absolvenții acestui program de studii au numeroase posibilități de angajare în departamentele de profil ale companiilor naționale și multinaționale, în firmele mici și mijlocii sau pot să își dezvolte propriile firme de proiectare, producție sau consultanță în domeniul mecatronicii.
vezi și planurile de învățământ pentru această specializare.
Pentru mai multe informații despre specializarea de Mecatronică puteți accesa și pagina Departamentului de Mecatronică și Dinamica Mașinilor